ALTER EGO - Costel Zăgan

 Costel ZĂGAN Fals jurnal de irealitate (2) Cum poţi înţelege mai bine un pacient decât prin empatie, încercând să te pui în locul său, trăindu-i şi vindecându-i rănile, recuperându-i, secundă după secundă, mişcare după mişcare, braţul sau piciorul, şoldul sau degetul mare de la mâna dreaptă. Deoarece, un bun balneofizioterapeut trebuie să fie şi un bun psiholog. Ce-o fi gândind pacientul despre trauma sa, despre viaţă şi locul unde se află? Cu ce ochi mă priveşte? Ce aşteptări are de la mine şi de la exerciţiile pe care i le recomand? Care-i limita sau bariera ce ne separă? Şi, totuşi. numai boala ne uneşte, doar suferinţa-i codul de acces? Cu toate acestea, am înţeles încă de la început, că nu boala sau incapacitatea momentană de a folosi un anumit organ este ceea ce-i uneşte pe cei doi, să le zicem, actori, ai acestei piese de teatru numită sănătate. Ci dorinţa de a face ca lucrurile să revină la normal, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Acesta ar fi idealul. Concret, m-aş mulţumi dacă pacientul s-ar considera apt să-şi folosească toate aparatele cu care a fost înzestrat: aparatul locomotor, respirator sau circulator. Şi, mai ales, un aparat aflat, din păcate, pe cale de dispariţie – BUNUL SIMŢ. FALS JURNAL DE IREALITATE (1) Motto: Nu-i număraţi ilustrului chirurg Banii luaţi pe grave operaţii, De nu vedeţi şi banii care curg Ca să distrugă neamuri, rase, naţii! Lideri ai lumii, bunii noştri fraţi, Noi v-am cedat şi ranguri şi proporţii, Dar nu putem continua, stopaţi Această competiţie a morţii! (Adrian Păunescu, Manifest pentru sănătatea pământului, 1980) Probabil că nu poezia ar putea salva lumea. Şi nici medicina, desigur. Prin urmare, nici poeţii, nici medicii. Nici, să zicem, balneofizioterapeuţii. Şi totuşi! Şi totuşi, fiecare, cu unealta sa specifică – pana, stetoscopul sau mingea medicinală – ar putea ajuta individul uman să-şi revină: la drumul drept sau la gânduri mai bune. Ce-ar putea face, de exemplu, un poet în faţa unui bolnav!? Dar un medic, în faţa unei săli pline de cititori bolnavi de frumos?! Ori cum m-aş comporta eu în faţa unui volum, să zicem, LES FLEURS DU MAL, aparţinând lui Charles BAUDELAIRE? Eu, balneofizioterapeutul Cineva, nu pot decât să-mi imaginez reacţiile unui medic ori ale unui poet la întâlnirea cu rănile condiţiei umane. Aşa că am să-i las pe cei doi să-şi vadă de menirea ce le-a fost încredinţată. Şi-am să mă ocup de mine, dar mai ales de pacienţii mei, pe care trebuie să-i ajut să redevină activi, îndrumându-i şi ajutându-i să-şi recapete forţele pierdute, să-şi refolosească unele organe aflate momentan în suferinţă şi indisponibilitate. UNA LA MARE 16 august, imediat după Ziua Marinei. Zi de plajă: Una va pătrunde în vraja mării împreună desigur cu Unu. Una este trează încă de la ora şapte. Hotelul Voici, Constanţa. După miezul nopţii, aerul condiţionat s-a retras parcă dincolo de nori… Unu de mână cu Una se strecoară pas cu pas în mare. Zvâcnirile mâinilor traduc emoţia momentului. Cei doi par să pătrundă în taina căsătoriei cu marea: infinitul tulburător de albastru ezită şi el printre valuri. Transparenţa apei le apropie parcă trupurile până la identificare, descătuşindu-i de ultimele inhibiţii. Universul curge în valuri. Ochii celor doi aprind una câte una stelele de pe firmamentul umed al iubirii. Una pare un pescăruş printre valurile ce se zdrobesc de stâncile firmamentului. Interjecţiile mării, din ce în ce mai ascuţite, îl aruncă pe Unu de la o extremă la cealaltă a orizontului înspumat. Poţi să te pui cu marea sau cu cerul: două eternităţi înfruntându-se în trupurile încleştate ale celor doi? Brusc, şi marea, şi cerul dispar sub orizont: noaptea de la miezul zilei cutremură totul din rădăcini. Îngerii de pază îşi sting torţele în verdele fără margini al mării interioare. Geneza puiului de om * Şi totuşi, Dumnezeu a dat naştere celui mai fragil vas al închipuirii: puiul de om! Speranţă şi dezastru, inocenţă şi desfrâu, lacrimă şi caricatură! Ghem de iluzii şi ghem de nervi! Pas de uriaş şi salt în preistorie! Rug şi sex! * Mama a îngenunchiat, atingând cerul cu inima – lumânare ce încălzeşte cu adierea sa de vis întregul Univers – ridicând apoi firmamentul copilăriei la pieptul ei: rană şi izvor de mir! * Cum să violezi un înger: mamă şi copil!? Raţiunea refuză să înţeleagă. Mâna refuză să mai scrie. Din cauza lacrimilor, ochii văd totul în alb şi negru: război şi pace, trup şi suflet, trecut şi viitor. * - Doamne, ia-l în braţe şi aruncă-l la câini! Acesta-i Anthiristul: copilul cu ochi albaştri şi surâs de fecioară! * – Doamne, nu ezita, El îţi va săpa groapa!